In vremurile de demult (II)

Iata-ma insfarsit, am reusit sa scriu si cea de-a doua parte a articolului. Pentru cei care nu au citit prima parte, le recomand sa inceapa aici .

Ca sa incep cu inceputul, o mica introducere: mi-a luat mai bine de o luna sa scriu acest articol, nu pentru ca as fi scris vreun roman dar pentru ca mi-a fost greu sa scriu despre lucruri, intamplari negative, oameni…urati, in lipsa unui cuvant mai bun. Mi-e mai usor sa vorbesc de bine, optimism si dragoste pentru ca asta sunt eu; sunt optimista, iubesc si imi place frumosul!

Dupa publicarea primei parti a acestui articol am fost acuzata, citez: „nu ai pomenit nimic de persoanele cu care nu mai vorbesti”…i-am facut un sumar scurt a articolului persoanei respective (credeam ca am scris destul de clar si usor de inteles, mo-i fi inselat) si asa a aparut intr-un coltisor al sufletului meu ideea unei continuari a articolului. Cei care ati citit prima parte, stiti exact despre ce am vorbit acolo (ceilalti, fuga aici) ; cum Dumnezeu/Universul ne trimite in cale oameni care ne ajuta sa trecem mai usor prin momentele grele. Ei dar nu-i asa ca pe langa toti acei oameni minunati ne mai ies in cale si altfel de oameni?! Despre ei voi vorbi aici, un articol dedicat celor care mi-au oferit doar lectii dureroase.

Nu putem fi inconjurati mereu doar de frumos, avem nevoie si de urat in viata noastra, altfel nu am avea echilibru; altfel nu am invata nimic, nu am creste si nu ne-am stii bucura de momentele si oamenii frumosi… nu am cunoaste recunostinta. Avem nevoie de oameni care sa ne aduca dezamagiri, doar asa ne putem maturiza, evolua.

De-a lungul calatoriei mele spirituale (asta reprezinta pentru mine viata, o lunga calatorie spirituala) am intalnit oameni urati; oameni care m-au dezamagit profund, oameni carora le-am oferit inima pe-o tava si totusi au calcat-o in picioare fara pic de ezitare. Mi-am pus toata increderea in ei, am pornit intotdeauna de la premiza ca suntem toti la fel (spiritual) ca avem aceleasi nevoi: de a fi iubiti, de a fi incurajati, de a vea pe cineva care sa creada in noi. Ma mai insel si eu, se pare ca nu toti ne dorim aceleasi lucruri.

Doamne cat 10986681_936483186398572_192515356083547461_nam suferit din cauza lor, cum m-au pus la pamant si cat de greu mi-a fost sa ma ridic din nou; cat am plans, cata durere mi-au cauzat, cate rani au lasat in urma lor… Cu greu, in timp, s-au vindecat dar au lasat cicatrici cu care va trebui sa traiesc.

Au stiut totul despre mine, cele mai mari traume, am fost ca o carte deschisa, au stiut exact unde ma doare si acolo au lovit. Am fost sincera, am fost rasplatita cu minciuni! Am iubit, am fost rasplatita cu durere! Mi-am oferit inima, am primit un sut in fund! Astea toate de la cine nu ma asteptam, mereu cei de la care nu ma asteptam au fost aceia care m-au ranit.

Au fost oameni pe care i-am indragit si au iesit din viata mea fara vreo explicatie, e ingrozitor! Sa te intrebi mereu: de ce? cu ce am gresit? am gresit macar cu ceva? Bineinteles ca nu am aflat niciodata raspunsul la vreuna dintre aceste intrebari, dar nici nu mai am nevoie de ele, stiu ca nu le-am dat nici un motiv sa plece, stiu ca nu am fost de vina, asta sunt ei, asta e drumul pe care ei l-au ales.

Sa va fie de bine dragii mei! dar acum nu va ma intoarceti, nu fiti ipocriti! La fel cum voi ati plecat, e randul meu sa va intorc spatele, pentru ca eu asta aleg! Aleg sa nu va mai vorbesc, pentru ca doar optiunea asta mi-ati lasat-o. Aleg sa merg mai departe pe drumul meu fara voi, pentru ca mi-ati oferit destule lectii. Aleg sa pastrez doar oamenii care merita langa mine, voi nu mai meritati nimic, mi-ati demonstrat cu varf si indesat! Eu am fost cea care a suferit, eu am fost cea tradata, cea mintita, cea dezamagita nu voi, deci am tot dreptul sa va las in urma mea! Vreti iertare?! Dar cum as putea sa iert pe cineva care nu cere iertare, pana si Dumnezeu iarta doar daca te spovedesti…si pana la urma vorbele nu inseamna nimic, faptele conteaza, iar faptele voastre…merita orice doar iertate nu!

Deci dragii mei, cei ce va recunoasteti in ceea ce am scris, un singur lucru mai am sa va spun: Va las in urma, inchid usa dupa mine si am plecat! Va doresc sa traiti tot ceea ce voi mi-ati oferit, iar daca pentru asta voi fi considerata o persoana rea…pai asta este, imi asum! Inca ceva, ce poate nu ati stiut despre mine : iti ofer respect dar il pierd usor odata ce mi-ai tradat increderea, si niciodata nu ofer respect a doua oara!

In ciuda acestor lectii voi porni la fel, de la aceeasi premiza ca suntem toti la fel (spiritual) ca avem aceleasi nevoi: de a fi iubiti, de a fi incurajati, de a vea pe cineva care sa creada in noi! Cu siguranta multi ma considera naiva dar eu prefer sa acord increderea mea si toate lucrurile frumoase pe care le pot oferi, unei persoane noi ce-mi intra in viata, sa dau o sansa, sa nu ascult de parerea altora. Alternativa e prea paranoica! Daca inainte sa acordam o sansa, ascultam de ceea ce ne spun altii, atunci vom ajunge sa credem ca nu mai sunt oameni buni pe lumea asta; si nici nu e corect ca oamenii noi din viata noastra sa aiba de suferit din cauza celor din trecutul nostru; prefer metoda mea 🙂 Recunosc nu e cea mai sigura metoda pentru suflet dar cum am spus mai sus, avem nevoie si de lectii.

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în People are people. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la In vremurile de demult (II)

  1. Pingback: Blog Posts, un weekend de succes – Blog Posts, a successful weekend | look around!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s